Psoriazisul este o afecțiune dermatologică cronică, de origine autoimună, caracterizată prin apariția unor plăci roșii, acoperite cu scuame alb-argintii. Poate afecta orice zonă a corpului, însă cele mai frecvente localizări sunt coatele, genunchii și scalpul.
Deși nu există un tratament definitiv, terapiile moderne disponibile la Noblesse Medical ajută la reducerea simptomelor și la îmbunătățirea calității vieții pacienților.
Ce este psoriazisul?
Psoriazisul este o boală autoimună în care sistemul imunitar accelerează ritmul de regenerare al celulelor pielii. În loc să se înnoiască într-un ciclu normal de 28 de zile, pielea afectată se reînnoiește de până la 10 ori mai rapid, ceea ce duce la apariția unor plăci groase, roșii, acoperite de scuame.
Cauzele psoriazisului
Cauza exactă a psoriazisului nu este pe deplin cunoscută, dar se știe că este rezultatul unei combinații între factori genetici și factori de mediu.
Factori care pot declanșa sau agrava boala:
- infecții (în special streptococice și HIV)
- fumatul
- obezitatea
- stresul prelungit
În România, prevalența psoriazisului și a artritei psoriazice la adulții peste 18 ani este estimată la 4,9%, peste media europeană de 3%.
Cine poate suferi de psoriazis?
Boala poate apărea la orice vârstă, însă cele mai frecvente debuturi sunt între 15–25 de ani și 50–60 de ani. Aproximativ o treime dintre pacienți au un membru al familiei cu aceeași afecțiune.
Simptomele psoriazisului
Manifestările diferă de la o persoană la alta. Cele mai comune simptome includ:
- plăci roșii, groase, cu scuame alb-argintii
- piele uscată și crăpată, care uneori poate sângera
- mâncărimi sau senzație de arsură în zonele afectate
- în unele cazuri, artrită psoriazică (articulații dureroase, umflate și rigide)
Simptomele apar în puseuri, urmate de perioade de ameliorare.
Tipuri de psoriazis
- Psoriazis în plăci – cel mai frecvent, apare pe scalp, coate, genunchi și trunchi.
- Psoriazis gutat – mai des la copii și tineri, declanșat de infecții respiratorii.
- Psoriazis pustulos – apar pustule pline de puroi, de obicei pe mâini și picioare.
- Psoriazis inversat – pete roșii netede, în pliurile pielii (sub sâni, axile).
- Psoriazis eritrodermic – formă severă, extinsă pe toată suprafața corpului.
Diagnostic la Noblesse Medical
Medicii noștri dermatologi realizează o evaluare completă a pielii, scalpului și unghiilor și, la nevoie, pot solicita analize suplimentare sau o biopsie cutanată. Acest proces ajută la diferențierea psoriazisului de alte afecțiuni similare.
Tratamente pentru psoriazis
La Noblesse Medical, planul de tratament este personalizat, în funcție de forma și severitatea bolii. Printre metodele utilizate se numără:
- tratamente topice precum creme și unguente cu corticosteroizi, produse pe bază de vitamina D, retinoizi sau gudron
- tratamente orale sau injectabile, inclusiv Metotrexat (reduce activitatea sistemului imunitar), Retinoizi (derivați din vitamina A, recomandați în forme moderate-severe), terapii biologice (blochează inflamația), Imunosupresoare (pentru cazuri severe) și Inhibitori PDE4 (care reduc inflamația și proliferarea celulară)
- fototerapia, o metodă ce presupune expunerea controlată la lumină UV, realizată în cabinetul dermatologic sau cu dispozitive speciale prescrise pentru utilizare la domiciliu
Asocierea psoriazisului cu alte afecțiuni
Persoanele cu psoriazis prezintă un risc mai ridicat de:
- hipertensiune arterială
- diabet
- colesterol ridicat
- depresie
Prevenirea puseurilor de psoriazis
Deși boala nu poate fi prevenită, pacienții își pot reduce simptomele prin:
- băi zilnice cu săpunuri delicate și emoliente
- hidratarea intensă a pielii
- evitarea stresului și a factorilor declanșatori
- expunere moderată la soare
- menținerea unei greutăți optime